DSM prezenta la aniversarea de 75 de ani a Clubului Sportiv al Armatei Steaua
Durby Sports Marketing s-a aflat din nou alaturi de Clubului Sportiv al Armatei Steaua intr-unul dintre momentele importante din istoria acestuia. La aproape un an de la inaugurarea noului stadion Steaua, DSM a raspuns din nou „prezent!” la apelul clubului militar si a fost parte a spectacolului oferit cu ocazia aniversarii de 75 de ani de la infiintarea clubului. DSM a pus la dispozitie instalatia de panouri LED pentru publicitate perimetrala pentru meciul demonstrativ dintre „Legendele Stelei” si „Legendele echipei nationale de fotbal a Romaniei”.
In acest meci emotionant incheiat la egalitate, 2-2, au evoluat nume care au facut istorie pentru Steaua, in randul lor aflandu-se Adrian Bumbescu, Iosif Rotariu, Mihai Majearu, Zoltan Ritli, Mirel Radoi, Constantin Galca, Daniel Oprita, Adi Ilie, George Ogararu, Iulian Miu, Cristi Ciocoiu, Gabi Bostina, Dorin Goian, Vivi Rachita, Denis serban in timp ce pentru Romania au evoluat printre altii Andrei Cristea, Nicolae Dica, Dan Stangaciu, Emil Sandoi, Ciprian Marica, Viorel Moldovan, Gabi Popescu, Daniel Pancu, Adrian Iencsi, Florin Prunea, Florentin Petre, Ionel Danciulescu, Florin Cernat şi Nelutu Sabau. Pe banca Stelei s-au aflat Anghel Iordanescu, Marius Lacatus si Ilie Dumitrescu.
Meciul de fotbal a fost insa epilogul unui eveniment in care au fost evocate numele marilor sportivi care au adus glorie clubului militar de-a lungul celor 75 de ani, din toate ramurile sportive.
08 iun 2022 19:00